Aici puteţi citi online povestirea
BUDULEA TAICHII
I.Budulea cel bătrân era un om scurt, gros şi avea mereu un zâmbet pe faţa lui rotundă. Cânta mai bine decât toţi la vioară, din cimpoi şi din fluier. Îl lua mereu cu el la praznice şi la ziua numelui pe Huţu, căci Buduleasa fugise în lume când băiatul avea cinci ani şi nu putea să îl lase singur acasă.
Huţu era mai mare decât povestitorul, iar când acesta începuse şcoala, Huţu devenise ocrotitorul său. Dascălul ţinea foarte mult la Huţu şi îl pusese cenzor peste ceilalţi copii, adică se plimba cu un băţ în mână printre bănci sau îi scotea afară pe copiii cei mici şi îi punea să stea într-un picior. Tot pe el îl pusese să aibă grijă de Mili, una dintre cele cinci fete ale sale.
Mai târziu dascălul i-a zis lui Budulea cel bătrân să îl trimită pe fiu-său la şcoală la oraş, să se facă şi el dascăl. Necazul era că băiatul nu înţelegea deloc ungureşte, iar tatălui său i se părea că nu mai are nevoie să meargă la şcoală, că a învăţat destul dacă ştie să scrie, să socotească, să citească şi să mai şi cânte în strană la biserică. Dascălul însă, îl lămuri pe Budulea că ar fi bine ca Huţu să meargă la şcoală la oraş doi ani, iar când se va întoarce să fie al doilea dascăl la şcoală, alături de el.
Dascălul nu voia om străin în şcoală, ci pe unul pe care el îl învăţase carte, ca să îi înveţe pe copii la fel ca el şi să fie linişte şi înţelegere. El îşi preţuia foarte mult meseria, fiindcă socotea că dascălul e cel mai mare lucru în ţară, deoarece îi învaţă pe copii cum să se poarte, cum să înţeleagă lucrurile şi cum să lucreze. Dacă dascălul era prost, atunci toate mergeau prost în ţară.
Pe jumătate convins, Budulea cel bătrân se duse la al doilea om în al cărui cuvânt avea mare încredere, chiar povestitorul. Cuvintele lui l-au convins şi s-a hotărât, Huţu avea să meargă la aceeaşi şcoală cu el, fiindcă acolo se dădea atestatul într-un singur an.
În faţa profesorului Wondracek, un om vesel care îl supuse unui fel de examen, Huţu spuse din nou că nu ştie ungureşte. Profesorul îl puse să citească, iar Huţu citi bine, căci de citit ştia să citească. Tatăl său îl auzi şi îi spuse profesorului că ştie bine ungureşte, degeaba spunea Huţu că el citeşte bine, dar nu înţelege nimic. D-l. Wondracek îl primi totuşi la şcoală şi spuse că e prea mare ca să nu înţeleagă că trebuie să înveţe, ca să nu râdă cei mici de el. Băiatul avea pe atunci cincisprezece ani.
II. Huţu a stat la oraş în gazdă la Seca Lenca, precupeaţa de peşte, unde stătea şi povestitorul. Cinci inşi stăteau într-o singură cameră, cu două paturi şi o masă. Huţu dormea pe o saltea de paie adusă de tată-său împreună cu două perini, o velinţă, trei rânduri de albituri şi ceva de-ale gurii: două pâini mari, un săculeţ de fasole, altul cu mălai şi o bucată de slănină, pentru două săptămâni. Huţu plătea pe jumătate faţă de ceilalţi băieţi, căci îi ducea gazdei la piaţă în fiecare dimineaţă coşurile cu peşte, făcea focul în casă, mătura, spăla vasele, căra apă, apoi seara aducea coşurile înapoi acasă.
Budulea venea să-i vadă în fiecare săptămână. Pe drum intra în vorbă cu drumeţii şi se lăuda cu feciorul lui. Când se întorcea acasă se întrista, gândind la Safta, mama băiatului, care s-ar fi bucurat şi ea să afle că feciorul ei avea să fie dascăl…
După câteva săptămâni, dascălul din sat venea la gazdă cu Budulea şi cu mama lui Huţu, nevasta lui Budulea. Budulea plecă la şcoală, să îl aducă pe băiat. Elevii erau în clasă, iar profesorul le vorbea, când Budulea băgă capul pe uşă şi strigă tare: ” Măi, Budulea taichii!” De atunci Huţu a rămas cu numele “Budulea Taichii”. Profesorul l-a învoit pe Huţu şi l-a învoit şi pe autor, să meargă să o vadă şi el pe mama lui Huţu. Revederea s-a sfârşit cu lacrimi, dar lucrul bun a fost că mama lui Huţu a rămas acasă.
III. La şcoală, Huţu s-a deprins cu greu să intre în clasă şi să stea în bancă cu domnişorii aceia. Acasă, adică la gazdă, se dezbrăca, îşi curăţa hainele şi se apuca de învăţat până a nu se întuneca.
Băieţii citeau la lumânare, iar când nu avea niciunul lumânare, stăteau culcaţi şi spuneau poveşti. Ca să îl afle pe cel care a adormit în timpul povestirii, povestitorul spunea din când în când “ciolan”, iar ceilalţi erau datori să strige imediat “ciorbă”.
Odată, când profesorul Wondracek, explicând o lecţie, a spus “ciolan”, Budulea Taichii a strigat tare “ciorbă”. Autorul i-a explicat repede profesorului, pe ungureşte, despre ce era vorba, de teamă să nu îl pedepsească pe Huţu. Profesorul a râs şi l-a întrebat pe Huţu dacă a înţeles ce a zis colegul lui. Huţu a spus că da , profesorul l-a ascultat şi, de atunci, Huţu a răspuns la lecţii pe ungureşte foarte bine. La sfârşitul anului profesorul l-a oprit pe Huţu la el, voind să îl treacă la şcolile latineşti, spre marea supărare a dascălului Clăiţă, care socotea că e curată hoţie.
IV. În anul următor, cei doi au învăţat în şcoli diferite, dar Budulea Taichii venea mereu pe la băieţi, îl întreba pe autor ce face şi îi povestea ce mai face şi el.
De Crăciun au plecat amândoi acasă, Budulea Taichii ducând cu grijă o legătură cu daruri. Huţu cânta foarte frumos la biserică şi tată-său abia aştepta să meargă cu Safta, mamă-sa, la slujba de Crăciun. Chiar când era să plece, însă, mama spuse că nu merge, că se vor uita oamenii la ea. Atunci au hotărât să rămână împreună acasă .
Dascălul Clăiţă, care îl aşteptase tot timpul slujbei, se înfurie, crezând că suferise influenţa profesorului papistaş. După slujbă se duse drept la ei acasă şi îi strigă asta lui Huţu. Huţu îi explică de ce nu au venit la biserică şi dascălul se mai îmblânzi.
Când dascălul îl certă că se va duce la şcolile latineşti, Huţu îi spuse cum îl lămurise profesorul Wondracek: că nu se poate face profesor dacă nu ştie latineşte.Îmblânzit, dascălul Clăiţă întrebă de câteva cuvinte latineşti şi se miră de asemănarea cu limba română, apoi îl chemă pe Huţu seara pe la el pe acasă.
Seara jucau cărţi, pe nuci, iar dascălul îi cerea mereu cuvinte latineşti lui Huţu. Huţu era cam rătăcit, căci fetele vorbeau cu el ca şi cu un străin. El luase Corneliei, fata cea mare, pe care dascălul o vedea nevasta lui Huţu, o fundă albastră, iar celorlalte fete câte o iconiţă. Cornelia îi spusese că astfel de funde sunt doar pentru domnişoare, iar celelalte fete nu băgară prea mult în seamă iconiţele. Doar Mili o ţinuse în mâini şi privise în tăcere, cu ochii mari, la Huţu. Când jucară cărţi, Huţu jucă numai cu Cornelia, Dar lângă el stătu nedezlipită Mili.
V. Pe când umblase la şcoala din sat, Huţu vrusese să se facă dascăl, ca dascălul Clăiţă. Când s-a dus la oraş, a vrut să fie profesor ca profesorul Wondracek. Acuma, umblând la şcolile latineşti, voia să se facă profesor de gimnaziu. Se făcuse mai tăcut, mai serios şi prin cap îi trecea să se facă şi el călugăr, ca profesorii lui.
Cornelia, fata cea mare a dascălului Clăiţă, se logodi cu dascălul din Strântea, iar Huţu se îndrăgosti de Livia, dar capul lui era mai ales la şcoală. Acum voia să meargă la teologie, să se facă popă. Dascălul Clăiţă îi spuse însă că nu se poate, fiindcă ar mai avut de învăţat încă vreo opt-zece ani şi fiindcă era mai mare nevoie de dascăli şi profesori decât de popi.
Huţu îşi văzu de învăţătură, dar se sălbătici puţin. Când se ducea la dascăl tăcea el ce tăcea şi apoi o întreba pe Mili ce mai face, iar ea răspundea că nimic. O dată, la plecare, Livia l-a întrebat când mai vine, iar el a spus că nu ştie, dar va veni. Fata a căzut pe gânduri, apoi i-a spus să nu fie prea târziu.
După câteva luni se vesti că Livia se mărită cu băiatul directorului şcolii. Huţu nu arătă nici o părere de rău, dar deveni şi mai retras şi începu a umbla nepieptănat şi cu ghetele nevăcsuite.
VI. Au trecut mai mulţi ani. Acum Huţu era student la Viena, învăţa filosofia la Universitate, urmând să se întoarcă la teologie şi să intre în rândul călugărilor. Tatăl său şi mama sa erau mândri, dar erau şi foarte trişti. Budulea cel bătrân nu mai cânta nici din vioară, nici din cimpoi şi nici din fluier de amărât ce era.
Până la urmă s-a hotărât, l-a rugat pe autor, prietenul lui Huţu, să-i scrie scrisoare să vină acasă. Huţu s-a întors, a intrat la cursul clerical, la oraş, şi a primit şi o slujbă de scriitor la episcopie.
Budulea Taichii s-a reîntors printre prietenii lui, care îl admirau pentru cunoştinţele lui şi râdeau de el pentru atitudinea lui sfioasă faţă de femei.
VII. La episcopie, Huţu întocmea circulare, aduna date şi făcea expuneri despre naşteri şi încetări din viaţă, despre cununii, despre copiii de şcoală şi altele asemenea. Foarte interesat de acestea era părintele Avesalom Toda. El venea mereu pe acolo şi stătea îndelung de vorbă cu Huţu. Odată, l-a poftiti pe la el pe acasă, dar i-a spus să fie cu băgare de seamă, căci are două fete foarte şirete.
Părintele era un om înstărit, cu avere şi casă frumoase, cu nevastă, doi băieţi şi două fete mari. După ce mâncară, Malci, una dintre fete, le cântă la clavir şi Budulea Taichii fu încântat, căci nu mai auzise clavir de când plecase de la Viena.
Huţu vorbi mereu despre părintele Toda, despre soţia lui şi despre fete, aşa că toţi îl necăjeau cu fetele şi râdeau de el. Poate asta l-a făcut pe episcop să îl cheme şi să îl întrebe când se va duce la mânăstire şi dacă se va duce din tot sufletul.
VIII. Acum Budulea Taichii era la mare strâmtoare. Vrusese întâi să ajungă dascăl, apoi profesor ca Wondracek, după aceea profesor de gimnaziu. Acum nu ştia, să meargă la călugărie sau să se facă preot ca părintele Toda, cu nevastă şi copii.
De Sfânta Maria fusese invitat la părintele Toda, dar trimise o scrisoare de scuze şi plecă în sat la el, la Cocorăşti.
Acasă toţi erau bine. Dascălul Clăiţă îşi mai mărise averea şi făcuse planuri pentru măritişul celor trei fete care îi mai rămăseseră acasă. Budulea cel bătrân era mulţumit că era respectat de toţi şi aştepta ziua în care fiul său avea să îi ia la oraş să trăiască împreună.
Totuşi, cei doi bătrâni aveau o greutate pe suflet, că Huţu nu se însoară.Uneori venea pe la ei Mili şi vorbeau despre Huţu cu însufleţire, dar când pleca, cei doi bătrâni priveau lung şi trist în urma ei.
Când s-a dus în vizită la dascăl, Huţu a povestit despre fetele părintelui Todea, iar Mili s-a ridicat de la masă şi a ieşit brusc în grădină. Huţu s-a dus după ea şi i-a spus că nu are de ce să fie supărată, că el o iubeşte pe ea.
Până la urmă iubirea a învins. După ce a ieşit protopop, Huţu a luat-o pe Mili de soţie. Şi au adus pe lume un nou Budulea, Budulea Bunicului.
