joi, 10 noiembrie 2011

LECTURI SUPLIMENTARE - CIRESARII VOL.I

CIREŞARII VOLUMUL I
Cavalerii florii de cireş

Aici puteţi citi online cartea:



    AUTOR:    Constantin Chiriţă 1925-1991

    Romanul este o operă epică, în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de personaje.
    Romanul începe descriind slujba ca paznic a lui Moş Timofte. Acesta lucra la liceu de 50 de ani şi suna clopoţelul la ora exactă. Ca întotdeauna avea protejaţi şi nesuferiţi.
    Protejaţii lui de această dată sunt Cireşarii, un grup de copii care veneau din cartierul Cireş.
    Acest grup este format din Victor - lider incontestabil, inteligent, descurcaret, creierul echipei, care isi mentine calmul in momente de criza, este ingaduitor (in special cu Ionel) şi se gandeste tot timpul la siguranta celorlalti, Ionel - aspirant la titlul de lider, ingamfat, egocentric, isi minte prietenii pentru a ajunge capitanul echipei, dar cu toate acestea este inteligent, creatorul unui aparat TFF, în schimb în momentele de criză îşi pierde calmul, Ursu - puternic, atlet, isi primejduieste viata pentru prietenii sai aflati in pericol, tine la Victor, il dispretuieste in prima faza pe Ionel, dar are o slabiciune pentru Lucia şi are grija mereu de Tic, Lucia - tunsa baieteste, stricta, impune si respecta reguli, este un fel de "program" al echipei si observator, isteata, tine la fiecare din grup (mai ales la Ursu), este prudenta, iar impreuna cu Ionel creeaza un aparat TFF, tot timpul este punctual, Maria - a doua fata din grup, visatoare, impulsiva, spera neincetat, contopeste realul cu fantasticul, copilaroasa, dar isteata, intr-o vesnica tachinare cu Ionel, se supune cerintelor liderului de drept Victor şi isi iubeste fratele chiar daca se cearta mai tot timpul cu el, Dan - plapand, visator ca si Maria, mediatorul grupului, "cel care aduce pipa pacii", se lasa certat cu scopul ameliorarii rabufnirilor echipei, este mereu glumet, aduce un zambet pe fetele congestionate ale ciresarilor in cele mai negre moment, şi Tic - cel mai tanar membru al echipei, fratele Mariei, inca un copil, crede in basme si cuvinte magice, viclean si istet, nu este primit de la inceput in cercul ciresarilor dar se autoinclude prin temerara lui calatorie solitara pe urmele acestora, se ataseaza in mod special de Ursu, este impulsiv, nestatornic si cu o energie de veverita: Alaturi de Tic il mentionăm si pe Tombi (alias Tangulica), cainele acestuia care ii va insoti in calatorii pe ciresari.
Terminand prezentarea "cavalerilor florii de cires" voi prezenta pe scurt actiunea cărţii: Moş Timofte Păstrăvanu, paznicul scolii, batran cumsecade si drept, ii ia sub obladuirea sa pe ciresari si-i incurajeaza in planul lor de glorie. Acestia dorind sa se remarce printr-o descoperire faimoasa hotarasc plecarea spre Pestera Neagra, un loc neumblat din cauza zvonurilor si basmelor locale, cum ca ar fi bantuita de fantasme. Dar liceenii neinfricati pleacă. Înfruntand nenumarate pericole, printre care si "Expresul negru", un agent secret ce se dadea drept un vanator pe nume Petrachescu. Aceştia au descoperit noi cai de comunicare cu exteriorul ale pesterii la un nivel subteran precum şi niste pietre arhaice. In final "Expresul negru" este prins de politisti, iar copiii devin cunoscuti.


Aşa cum făcut şi în alte cazuri, adică am luat informaţii de pe alte siteuri sau bloguri, mulţumesc tuturor pentru ajutor.

LECTIA DE RELIGIE


FAMILIA CRESTINA

Familia este celula vieţii pe pămînt, cel dintîi asezămînt între Dumnezeu şi om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl ceresc, după modelul tainic al Prea Sfintei Treimi. “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18).
Care sunt, deci, condiţiile unei căsătorii creştine, după învăţătura Bisericii noastre ? Iată-le: cei doi –tineri care vor să se căsătorească să fie în feciorie şi curăţenie pînă la cununia religioasa. Să se căsătorească din iubire, pentru naşterea de copii şi cu voia părinţilor lor, iar nu din silă, pentru avere şi placere. Căsătoria este o cruce, o jertfa, iar nu placere. Tinerii miri trebuie înainte de cununie să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Apoi să-şi aleagă naşii dintre cei mai buni creştini din sat sau oraş, ca să le fie sfetnici şi îndrumători către Hristos. Cununia la biserica să se facă Duminica, după Sfînta Liturghie, iar nu ca păgînii sîmbăta, iar noaptea spre Duminică să joace, să se îmbete şi să facă păcate spre a lor osîndă, cum fac azi cei mai mulţi.
După nuntă, prima datorie să nască copii, iar nu să avorteze şi să se păzească, din motive omeneşti; că nu au casă, serviciu, bani sau nu şi-au terminat scoala şi armata. Copiii nu trebuie ucişi niciodată, nici nu trebuie amînaţi din motive omeneşti. Nici nu trebuie să fie planificaţi de părinţi. Să lăsăm pe Dumnezeu să hotărască El toate. Că cei ce nasc dupa avorturi, pot naşte fii bolnavi, ca o pedeapsă a lui Dumnezeu. Copiii sunt cununa familiei, bucuria părinţilor, mîngîierea mamelor, lauda bărbaţilor, podoaba satelor, speranţa neamului, îngerii Bisericii pe pămînt, cei mai curaţi locuitorii pe pămînt ai lumii ! Copii sunt cea mai sigură cale de mîntuire a părinţilor.
Alte datorii ale soţilor sunt şi acestea: Să meargă regulat cu copiii lor la slujbele bisericii, mai ales în sărbători la Sfînta Liturghie; să aibă duhovnici buni şi să se spovedească cît mai des, părinţii şi copii, la preot, de obicei în cele patru posturi; să dorească şi să se împărtăşească cu Prea Curatele Taine, cu dezlegarea duhovnicului, măcar de patru ori pe an, iar copii, bolnavii şi batrînii la 40 de zile; să se roage regulat dimineaţa, seara, noaptea, din ceaslov, psaltire şi acatistier, făcînd metanii şi închinăciuni după putere; să citească cărţii sfinte cu toţii în familie, începînd cu Sfînta Scriptură; să nu citească, nici să aducă în casă carţi sectare, nici să meargă la adunările lor, nici să-i primească în casă şi să discute cu ei, fiind lepădaţi de Biserica şi lipsiţi de harul mîntuirii. Apoi să meargă regulat la cei bolnavi, să facă milostenie, să ajute pe toţi pe calea mîntuirii.
Cei ce calcă aceste porunci, soţii care calcă jurămîntul dat cu mîna pe Sfînta Evanghelie la cununie şi ucid copii, sau se păzesc să nu aibă copii, sau îndeamnă şi pe alţii la crimă, cei care işi înşeală soţia sau soţul, care trăiesc în desfrînări şi tot felul de necurăţii, beţivii şi cei ce dau divorţ, lăsînd copii singuri şi se recăsătoresc cu alte femei sau bărbaţi, toţi aceştia nu se pot mîntui, dacă nu se pocaiesc, dacă nu părăsesc păcatele, dacă nu se întorc cu multe lacrimi la Dumnezeu. Cununia este numai una, cea dintîi, şi nu poate fi desfăcută de nimeni pînă la moarte. Numai dacă moare unul din soţi şi celălalt este încă tînăr, cu voia duhovnicului se poate recăsătorii.